Povestea Painii

Istoria pâinii începe în mezolitic. Grânele pentru pâine, primele plante cultivate de om, au fost mai întâi recoltate în stare de sălbăticie de către natufieni. Acest grup mezolitic de vânători-culegători a trăit în regiunea Văii Iordanului, în Orientul Mijlociu, cu aproximativ 12.500 de ani în urmă. Natufienii aveau infrastructura necesară pentru a măcina orz și pentru a-l transforma în pâine. Ei au organizat prima societate cunoscută bazată pe agricultură și procesau grânele, obținând o făină grosolană din care făceau turte mici și plate, gătite direct pe jar.

Populaţia Egiptului antic prăjea la început grâu şi orz la flacără deschisă. Ulterior, egiptenii au descoperit că aroma, consistenţa şi digestia grăunţelor întregi sau pisate puteau fi îmbunătăţite prin adăugarea apei, obţinându-se astfel un terci. Atunci când straturi dintr-un terci consistent şi vâscos au fost puse la copt pe pietre încinse deasupra focului, a apărut pâinea plată.

Această evoluţie, de la seminţe prăjite la pâine, se pare că a început în jurul anului 6000 î.Hr., încheindu-se în 2600 î.Hr., când brutarii egipteni au făcut o descoperire remarcabilă: dacă amestecul de seminţe pisate şi apă nu era copt imediat, se declanşa un proces de fermentaţie, în urma căruia rezulta un aluat aromat. Când era copt, aluatul respectiv creştea, obţinându-se o pâine mai moale şi mai uşoară.

După ce au descoperit procesul de dospire, egiptenii şi-au perfecţionat aptitudinile de brutari, producând peste 50 de varietăţi de pâine. Principala materie primă era grâul, dar se mai adăuga şi orzul, ce are un conţinut mai ridicat de gluten şi produce astfel o pâine mai grea. Principalul agent de dospire, un aluat fermentat, era preparat în cantităţi mari şi păstrat pentru a fi amestecat cu aluatul proaspăt. Astfel, pâinea putea fi produsă ori de cate ori era necesar. Aceste abilităţi culinare au impus înlocuirea pietrelor folosite la coacere cu un dispozitiv mai complex, astfel că egiptenii au inventat cuptorul. Si în prezent se mai întâlnesc asemenea relicve, confecţionate din lut de Nil, terminate în partea superioară printr-un con deschis şi cu interiorul divizat de poliţe orizontale. Prin gaura superioară a cuptorului, brutarul putea, la nevoie, să înţepe aluatul care creştea. Brutăritul a rămas neschimbat timp de mai multe secole.

Cu excepţia unei părţi din Asia, care preferă orezul, toate popoarele lumii mănâncă pâine, multe dintre ele creând de-a lungul timpului tipuri speciale.
În Antichitate, pâinea devine mai mult decât un aliment de bază - vechii greci coceau o mulţime de preparate din ceea ce azi numim “patiserie”: clătite preparate pe grătar, pâine cu miere şi ulei, franzele modelate sub formă de ciupercă şi acoperite cu seminţe de mac şi multe altele.

În Mexic se mănâncă aproape 1000 de varietăţi de pâine, fără să mai numărăm tradiţionalele “tortilla”...

Şi în Peru există multe tipuri de pâine, care însoţesc marea varietate gastronomică peruviană. Dintre acestea se remarcă pâinea din cartofi, foarte populară în Anzi, şi “bizcochos” - o variantă de pâine dulce, mâncată cu unt şi ciocolată caldă.
Spania are peste 300 de tipuri de pâine, existând chiar o regiune numita Tierra del Pan (“Ţara pâinii”), datorită specificului ei economic din trecut.
Germanii sunt printre cei mai mari consumatori de pâine din lume: celor peste 300 de tipuri de pâine de bază li se adaugă peste 1200 de feluri de specialităţi de pâine şi patiserie. În Germania se mănâncă cea mai mare cantitate de pâine, chifle și covrigei din lume. Painea se servește cu aproape orice masă. Pâinea nu este considerată un aliment de acompaniament, ci un element important al unei diete sănătoase.
Finlanda şi Rusia au în comun popularitatea pâinii de secară. Pâinea tradiţională finlandeză are formă de colac, gaura din mijloc ajutând la depozitarea ei.

Roti sau Chapati sunt tipuri de pâine foarte populare în India, Pakistan şi alte ţări din Sudul Asiei - e vorba despre pâini nedospite, din făină integrală, coapte pe plite de metal numite “tava”. Şi în Italia există o mare varietate de pâini, cu diferenţe mari de la regiune la regiune. O mare parte dintre pâinile italieneşti conţin ulei de măsline, unt sau grăsime, pentru a fi mai fragede şi mai gustoase. Similară cu aluatul pentru pizza, focaccia este gatită cu ulei de măsline şi ierburi aromatice şi se serveşte cu brânză sau umplută cu carne sau legume.
În Franţa, celebrele “baguette” au coaja groasă, crocantă şi deseori goluri mari de aer în interior, şi sunt vândute neambalate, pentru a-şi păstra aspectul crocant al cojii. Folosind cele 4 ingrediente de bază: apă, făina, drojdie și sare, brutarii francezi stăpânesc arta de a crea pâine complexă și foarte variată în ciuda faptului că fiecare bucată conține un amestec din aceleași ingrediente. Legea spune ca pâinea franțuzească poate fi facută numai din aceste ingrediente împreună cu acid ascorbic și făină de secară.
În bucătăria libaneză, pâinea este consumată cu aproape orice fel de mâncare. Exista două tipuri de pâine libaneză – khub, care ar fi echivalentul pitei, și marqoua, care este o lipie foarte subțire.

Pentru noi, românii, pâinea este un aliment vital, care a crescut atât în sortimentație cât și în rețete tot mai speciale, adaptate vremurilor în care trăim, ce pun accent pe sănătate și care să aducă un aport suplimentar de vitamine și energie consumatorului.
Înțelegând istoria acestui aliment de aur, noi, cei de Brutaria Emilio punem pâinea pe primul loc: atât din punct de vedere al ingredientelor de cea mai bună calitate folosite cât și al brutarilor, care au experiența, răbdarea și dragostea de muncă necesară să livreze doar cele mai gustoase și proaspete sortimente de pâine în fiecare zi!